De la fiu de boieri la
colonel cu vederi europene
Despre cel pe care istoria nationala il cunoaste sub titulatura de
„Domnul Unirii” se stiu surprinzator de putine lucruri. Mai ales
daca tinem socoteala ca a fost un personaj care a trait in perioada
moderna, in plin secol XIX… Cronologic vorbind, cel care avea sa
reuneasca dupa indelungata vreme, Tara Romaneasca si Moldova, a
vazut lumina zilei pe data de 20 martie 1820 in targul moldovenesc
al Barladului. Inca din pruncie, Alexandru Ioan a apartinut
elitelor traditionale de boieri din Moldova. Tatal sau era
ispravnicul Ioan Cuza, un prosper proprietar de pamanturi in
judetul Falciu de pe atunci. Mama sa, Sultana, facea parte din
familia Cozadinilor, clan boieresc cu origini
fanariote.
Parintii isi doreau un viitor maret pentru fiul lor. In aceasta
directie nu precupetesc niciun efort. Micul Alexandru are parte de
o educatie de tip european, invata mai multe limbi straine si se
dovedeste atras de studiul istoriei. Inca din tinerete dovedeste
aptitudini pentru o cariera militara, spre care se si indreapta de
altfel, devenind un apreciat ofiter in armata moldoveneasca unde
promoveaza pana la rangul de colonel. In aceasta ipostaza, A.I.
Cuza a fost surprins de efervescenta momentului 1848, cand Moldova
si Tara Romaneasca au fost cuprinse, la randul lor, de tavalugul
revolutiilor de inspiratie masonica care au zguduit Europa. Din
acest moment, viata si destinul sau aveau sa sufere transformari
dramatice. Daca in Moldova revolutia a fost repede
suprimata, dincolo, peste raul Milcov, in Valahia, revolutionarii
care au preluat puterea politica si militara au reusit sa guverneze
pana la sfarsitul anului. Propriile vederi liberale, tendintele
nationaliste, alaturi de curajul de a lupta deschis pentru
propasirea romanilor din timpul episodului moldovenesc i-au creat
destui dusmani puternici. In consecinta, este capturat,
devine prizonier fiind trimis spre Viena, de unde ajunge sa fie
eliberat totusi cu ajutor britanic (gurile rele spun si astazi ca
fratia masonica a functionat si atunci pentru salvarea unui membru
marcant…)
A.I. Cuza revine in Moldova unde domnea pe atunci Printul Grigore
Ghica. In urma intrevederilor dintre cei doi, Cuza avanseaza serios
in cariera devenind Ministru de Razboi al Moldovei. Sentimentele
sale nationaliste si unioniste devin din ce in ce mai puternice,
colonelul fiind atras din ce in ce mai mult de scena politicului.
In aceasta directie in anul 1858 il gasim in ipostaza de
reprezentant al Galatiului in divanul ad-hoc de la Iasi.
Re-Unirea si legendarele reforme
Deja remarcat atat in ochii elitelor conducatoare moldovene, Cuza
cucereste rapid si increderea fratilor sai din Valahia. Prin
urmare, ajunge sa fie ales de Partida Nationala care actiona pentru
Unirea Pricipatelor sub un lider roman, nu un print strain cum
doreau unele loji masonice opuse celor cu viziuni unioniste.
Conform istoriei cunoscute, Partida Nationala a profitat de suita
de neclaritati juridice din textul Tratatului de la Paris pentru
a-l alege pe Cuza Domn al Moldovei in ziua de 5 ianuarie 1859, si
pentru a deveni Domn la Tarii Romanesti peste cateva zile mai
tarziu in data de 24 ianuarie. Unirea a avut radacini
adanci in constiinta romanilor din cele trei tari. De fapt, prin
exploatarea acestui puternic sentiment nationalist peste care se
adaugau prigonirile, jaful si abuzurile strainilor, au reusit
artizanii din umbra ai momentului 1848 sa starneasca lupta armata a
romanilor. Chestiunea Unirii provinciilor romanesti
devenise intre timp o problema serioasa care nu-i preocupa doar pe
romani, ci si cancelariile marilor puteri, ambasadorii de la
Constantinopol, alaturi de consulii acestor tari de la Iasi,
Bucuresti si alte orase. Spre exemplu, in Franta, ideea
Unirii principatelor romane a fost adusa la cunostinta cercurilor
masonice de catre cei mai ferventi militanti ai Unirii, bursierii
romani trimisi la studii alaturi de exilatii politici de origine
romana. Gratie relatiilor facute de acestia cu
conducatorii europeni, Unirea romanilor ajunge sa figureze chiar pe
primele pagini ale proiectelor de politica externa ale marilor
puteri. Asa ajunge sa fie trimis de Franta cu insarcinarea de a
ocupa postul de consul la Iasi, celebrul si harsitul politician,
Victor Place. Misiunea sa era de a-l informa pe Contele Walewsky,
Ministrul de Externe francez asupra sanselor si posibilitatilor
moldovenilor pentru Unire. Pe de alta parte, misiunea sa secreta
era aceea de a sprijini eforturile moldovenilor pentru a slabi
astfel in zona influenta subredului Imperiu Otoman.
Actul Unirii, simplu in aparenta si superficial studiat, prezinta
si o latura ascunsa, care cu siguranta merita investigata. Pe baza
documentelor existente, alaturi de coincidente istorice si politice
ale vremii, in prezent putem afirma fara tagada, ca unirea de la
1859 a fost pana la un anumit nivel, opera masonilor romani
sprijiniti de confratii de loje cu vederi si simpatii similare. Ei
bine, in ciuda tuturor argumentelor si intelegerilor, pregatirea
etapelor Unirii a reprezentat o chestiune extrem de sensibila
privita prin prisma strategiei lojelor din acea perioada. In plus,
deoarece trebuia pastrata senzatia respectarii tururor clauzelor
politice impuse de marile puteri, unirea prezenta numeroase
impedimente. Aici intervine hotarator interesul Masoneriei, dupa
cum mentioneaza intr-un text o loja din Paris:
„Teritoriul romanilor este alcatuit din mai multe
provincii diferite, locuite de romani din cele mai vechi timpuri,
fiecare cu istoria sa dureroasa. Transilvania, cea mai intinsa
regiune, se afla sub dominatia ungurilor de aproape 800 ani,
Bucovina cunoaste stapanirea austro-ungara de un secol, Basarabia a
fost ocupata temporar, partial sau total de imperiul tarist, iar
Moldova si Valahia sunt controlate de turci, neintrerupt de peste
400 ani. Si pentru noi este o surpriza sa realizam ca romanii au
supravietuit acestor presiuni in mod neasteptat. Sprijinirea lor
poate fi cel mai important argument in
Balcani”.
Conform multor istorici, acest ultim paragraf a fost greutatea care
a inclinat definitiv balanta in favoarea unirii. In final, patru
dintre puterile garante- Franta, Sardinia, Prusia si Rusia -, au
silit in cele din urma Imperiul Otoman si Austria sa recunoasca
evenimentul istoric. Epoca lui Cuza este caracterizata prin
misiunea grea avuta de colonel. El a fost declansatorul trecerii de
la o oranduire sociala depasita istoriceste, la o noua oranduire
superioara celei anterioare. Marile sale reforme au avut un larg
ecou peste hotare. Tot el a fost cel care a reformat si
modernizat primul serviciu secret de informaii autentic romanesc.
Reformele sale fara precedent au fost mai importante si mai bune
pentru popor chiar decat cele luate de Carol I-ul. Nu degeaba
Domnitorul a ramas cel mai iubit si apreciat lider din perioada
moderna a romanilor. Putini romani stiu, spre exemplu, ca prima
sectie de medicina veterinara din tara a fost inaugurata de
Domnitorul Cuza. Cea mai insemnata in urmarile ei pe plan social si
economic a fost, fara indoiala, reforma agrara din anul 1864, prin
care taranimea clacasa a fost eliberata de opresiunile de tip
feudal, ajungand sa fie improprietarita din pamanturile pe care le
munceau de generatii. A infaptuit si o necesara reforma fiscala
concretizata prin instituirea impozitului personal, a contributiei
pentru drumuri si instituirea impozitului funciar. Totul pentru ca
Principatele Romane Unite sa fie incadrate unui sistem fiscal
modern si eficient.
Ajungem astfel si la cea mai controversata reforma, care din optica
multor istorici este responsabila partial de abdicarea fortata a
lui Cuza. Anume secularizarea averilor si proprietatilor
manastiresti. Manastirile din tarile romane unite detineau
in proprietate, prin numeroase danii domnesti si boieresti, mai
mult de 25 % din suprafata agricola. Legea lui Cuza lua toate
proprietatile anumitor biserici si manastiri si le trecea in
proprietatea statului pentru a spori „avutia tarii”. Pe
langa acestea, A.I. Cuza a stabilit un impozit de 10 % pentru
veniturile nete ale manastirilor si bisericilor. Nemaivazuta masura
a provocat numeroase valuri de proteste in acele vremuri. De fapt,
si astazi o serie de istorici lanseaza numeroase speculatii in care
se avanseaza ideea ca domnitorul a actionat astfel la ordinele
Masoneriei care dorea astfel sa dea o lovitura fatala clerului
bisericesc, unul din dusmanii declarati ai lojelor masonice din
secolul XIX. Adevarul nu a fost inca stabilit cu exactitate si
probabil nici nu se doreste acest lucru…
Demisie, Abdicare,
Mazilire?
In urma secularizarii averilor manastiresti, jumatate din
terenurile acestora apartineau de fapt manastirilor de la Sfantul
Munte Athos, averi daruite pe drept acestor lacasuri sfinte cu mult
timp in urma de catre voievozi precum Stefan cel Mare, Mihai
Viteazul, Vlad Tepes si multi altii. Furiosi, grecii au lansat o
campanie dura impotriva lui Cuza si a Principatelor. Avand
influenta la Constantinopol prin relatiile pe care le detineau, au
apelat in egala masura si la legaturile pe care si le facusera cu
diversi oameni politici din Europa, totul pentru zadarnicirea
punerii in practica a secularizarii. Arhimandritul Nylos a
mers pana intr-atat incat a pus la cale asasinarea lui Cuza in
aprilie 1864, intentia sa fiind stopata de faptul ca agentii
secreti romani de la Stambul au aflat de plan si l-au alertat pe
domnitor din timp. Vazand ca a dat gres cu asasinarea, o
parte a clerului grec a cerut despagubiri banesti in valoare de
peste 82 milioane lei-aur. Se asociaza asadar cu Sir Henry Bulwer,
ambasadorul britanic la turci. Agentii secreti romani afla si de
acest tertip si reusesc sa-l influenteze favorabil pe ambasador,
gratie serviciilor sexuale oferite acetuia de frumoasa grecoaica
Eleni Aristarhi.
Comploturile organizate de personajele conservatoare si reactionare
fata de proiectele domnitorului se acutizeaza in asemenea grad
incat Cuza este obligat sa abdice. Totul a fost facut intr-o
asemenea graba umilitoare incat domnitorul este fortat sa abdice
semnand decretul de abicare direct pe spinarea unuia dintre
ofiterii complotisti… Dramaticul act a avut loc la ora 5
dimineata in noaptea de 22 spre 23 februarie 1866, dupa care A.I.
Cuza a fost obligat sa se imbrace in haine civile si a fost scos
din palat, printre doua randuri de soldati care primisera ordin
strict sa stea intorsi cu spatele pentru a nu-l vedea pe fostul
domn. Atat de mari erau temerile complotistilor in privinta unei
eventuale reactii violente a soldatilor, cu totii fii de tarani
improprietariti de Cuza… La adapostul complice al
intunericului, domnitorul proaspat mazilit a fost urcat intr-o
trasusa cu geamuri negre si transportat urgent la casa unui anume
Constantin Cocarlan din Piata Sfantul Gheorghe din
Bucuresti. In trasura a fost acompaniat de capitanul
Costiescu din grupul complotistilor. In paranteza spus, merita
mentionat faptul ca toate partidele politice de atunci s-au raliat,
impotrivindu-se lui Cuza din cauza reformelor acestuia care loveau
si in interesele financiare ale politicienilor. Primii care
au participat la complot au fost liberalii care, ulterior, s-au
aliat cu conservatorii acuzandu-l pe Cuza ca vrea sa insituie un
regim dictatorial. Asa s-a nascut „Monstruoasa Coalitie”.
Complotistii au atras de partea lor o parte din armata romana
reprezentata de colonelul Haralambie si maiorul Lecca. Oricat de
ciudat sau greu de crezut ar parea, abdicarea fortata a lui Cuza
are stransa legatura cu alegerea sa ca Domnitor ale celor doua
provincii romanesti.
Conform istoricului Stan Apostol, Cuza nu ar fi primit
drept de domnie permanent sau succesiune filiala la tron, colonelul
primind doar un mandat imperativ, misiunea sa fiind aceea de a
infaptui Unirea plus cateva reforme in favoarea modernizarii
principatelor. Totul trebuia sa aiba concursul si acceptul
celorlalte puteri ale statului, dupa care A.I. Cuza ar fi trebuit
sa cedeze de bunavoie tronul unui domnitor strain. De altfel,
aproape toate fortele politice ale vremii doreau impamantenirea
unei dinastii straine, chestiunea in sine reprezentand una dintre
cele 4 dispozitii finale ale programului de guvernare nationala
adoptat in octombrie 1857 la Adunarile ad-hoc de la Iasi si
Bucuresti. Solutia aducerii unui print strain era la mare moda in
Europa, in special in Balcani. Constient de regimul
provizoriu al domniei sale, Cuza in persoana declarase in cateva
randuri (ultima data la 5 decembrie 1865 in Parlament) ca este gata
sa se retraga de la tron in favoarea unui print strain. Ce trebuie
retinut este ca A.I. Cuza a fost provocat de nenumarate ori in
timpul domniei sale. Marii sai dusmani din partea
familiilor de boieri fanarioti si anti-unionisti, au complotat
impotriva sa inca din prima saptamana de domnie. In fata
interventiilor si uneltirilor dusmanilor sai, Domnitorul a fost
obligat sa instaureze un regim autoritar care a dus in cele din
urma la scadera prestigiului sau in randul opiniei publice.
Reformele sale i-au infuriat pe marii mosieri care, cu toate ca
erau masoni colegi de loja cu domnitorul, s-au pornit impotriva sa.
Dar, probabil, cea mai grea lovitura a venit din partea
unuia dintre cei mai buni spioni in serviciu romanesc. Este vorba
de agentul Cezar Librecht, de origine belgiana, pe care Cuza il
numise sef al telegrafului roman, dandu-i astfel posibilitatea de a
intercepta informatii interne si externe. Problema a
aparut in momentul in care Librecht a fost delegat de Cuza sa-l
urmareasca pe Mihail Kogalniceanu in timpul calatoriei acestuia in
Oltenia. Fire duplicitara si invidios pe Kogalniceanu, Librecht
adauga de la sine fapte si acuze la adresa lui Kogalniceanu. Spre
satisfactia familiilor boieresti din opozitie, Librecht a produs
astfel o disensiune de proportii intre Cuza si primul sau ministru.
Domnitorul era pentru prima data singur, lipsit de aliati. Restul,
dupa cum spune o expresie celebra, este Istorie…